top of page
P1022329_edited_edited_edited.jpg

ACTIVITATI

Al 48-lea Hram al Bisericii Sf. Nicolae din Offenbach 

În această seară de neuitat, pe care am petrecut-o învăluiți de colinde și învățând din nou frumusețea și importanța tradițiilor noastre românești, am experimentat cu adâncime venirea plină de pace a sărbătorilor de iarnă, a Nașterii lui Dumnezeu. În sânul parohiei noastre, alături de cei dragi, în lumina blândă a lămpilor de colind, am simțit căldura și lumina care preced sărbătoarea ce se apropie.

 

Colindele de Crăciun, cu melodia lor suavă și versurile încărcate de înțelesuri profunde, transcend cu mult simplul act de a cânta. Ele devin raze luminoase, străbătând atât timpul cât și spațiul, aducând în sufletele credincioșilor emoții pure și amintiri sfinte. În acordurile lor, am reușit să simțim dorul de casă și, măcar pentru o clipă, să ne întoarcem în țara noastră, pentru care inima noastră arde mereu.

 

Cu bucurie și recunoștință, am primit colindători din Parohia Worms a Părintelui Gheorghe Negrea, care au adus cu ei nu doar cântecele lor, ci și o atmosferă plină de căldură și comuniune. Prezența lor la hramul Bisericii noastre, la această a 48-a sărbătoare, a fost o binecuvântare. Vocile lor și urările sincere nu au lăsat pe nimeni neatins, iar cred că fiecare dintre noi a purtat mai departe această bucurie în casele noastre.

 

În acest colind al vieții noastre, am experimentat magia acestor zile, în care trecutul și prezentul se contopesc într-un dans al tradițiilor și al credinței. Fiecare notă și fiecare cuvânt rostit au fost ca niște licăriri ale unei stele călăuzitoare, aducând lumina speranței și a iubirii în sufletele noastre. Astfel, în lumina colindelor, ne-am reamintit că, într-adevăr, Nașterea Domnului este un dar neprețuit pe care îl primim în inimile noastre cu umilință și recunoștință.

Filmul documentar “Unde esti, Adame?”

Filmul documentar “Unde esti, Adame?”, despre viata cotidiana a monahilor din Manastirea Dohiariu de pe Sfantul Munte Athos, a adus parohia noastra din Offenbach intr-o experienta traită ,care a atins sufletele noastre intr-un mod profund. 

 

Acest film a fost o fereastra catre o lume pe care altfel nu am fi putut-o cunoaste atât de aproape.Cu totii am fost transpuși intr-o lume de rugaciune si contemplare. Acest loc sacru, unde monahii dedica viata lor lui Dumnezeu, ne-a oferit o lectie umila despre devotament si smerenie. 

 

Prin intermediul marturiilor monahilor si a frumoaselor imagini ale peisajelor montane, filmul transmite o invatatura profunda despre spiritualitate si relatia cu Dumnezeu.

 

"Unde esti, Adame?" ne-a captivat si ne-a inspirat sa ne oprim din agitatia si stresul lumii moderne, sa reflectam asupra propriilor vieti si sa ne conturam scopul adevarat al existentei noastre. In mod special, am avut privilegiul de a interpreta titlul acestui film ca pe o intrebare adresata noua insine. 

 

Pentru fiecare dintre noi, acest film a reprezentat o calatorie spirituala de la care nu te mai intorci la fel cum erai inainte.

18174868426227281.jpg

Sfânta Liturghie arhierească cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Andrei Andreicuț de la Cluj

Parohia Sfântul Nicolae din Offenbach își sărbătorește cea de-a 46-a aniversare.


Duminică, 3 iulie 2022, îl vom avea ca invitat special pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Dr. Andrei Andreicuț din Cluj.
Vom săvârși Utrenia și Sfânta Liturghie împreună cu Arhiepiscopul, începând cu ora 8:00, iar la final vom face o colectă pentru restaurarea Catedralei Mitropolitane din Cluj, monument ecleziastic și arhitectural construit între cele două războaie mondiale.


Îi rugăm pe cei care sunt nevoiți să poarte haine tradiționale românești (costum popular) să onoreze sărbătoarea în acest mod.

De ani de zile suntem continuatorii unei frumoase inițiative a Arhim. Basilius de la Geilnau și a regretatului P. Johannes de la Mainz, de a face anual două pelerinaje de cinstire a Lemnului Sf.Cruci, din care se păstrează un fragment consistent la Limburg /Lahn, adus de cavalerii cruciați.

În acest an, în apropierea Duminicii Sf.Cruci, 10. Aprilie 2022, între orele 15:00-17:00 vom face Rugaciune de priveghere, în Domul din Limburg, la care vă invitam în număr cât mai mare la împreună rugăciune de mulțumire.

Adresa Domului: Domplatz, 65549 Limburg an der Lahn

P1100640_edited.jpg
bottom of page